Şedinţa comandamentului de deszăpezire de ieri a fost mult mai
relaxată în lipsa primarului Sorin Oprescu, plecat din ţară pentru
un control medical. Întâlnirea prietenească dintre operatorii de
deszăpezire a fost condusă de directorul executiv adjunct al
Directiei de Utilităţi Publice din cadrul Primăriei Municipiului
Bucureşti, Magda Iuga. Viceprimarului Victor Iovici, care ar fi
trebuit să facă oficiile, a întârziat din pricina traficului greu
şi a ajuns abia pe final. Concluzia întâlnirii, lucrurile merg
relativ bine, dar se vor înrăutăţi. Ninsoarea care continua să cadă
era apoasă, prezentând pericol de a se transforma în polei în
noaptea geroasă care urma.Deszăpezirea de noapte
Până la ora 14.00, când a avut loc şedinţa Comandamentului de Deszăpezire, circulaţia din Capitală se desfăşura bine pe arterele principale, ţinând cont de starea vremii. Utilajele de deszăpezire intraseră în acţiune la ora 1.00 în noaptea de joi. Acţiunea de pluguit a alternat cu cea de împrăştiat material antiderapant până în jurul orei 5.00. Începând cu ora 6,00 şi în continuare, din cauza faptului că ninsoarea s-a intensificat şi a nins viscolit, intervenţia s-a realizat cu utilaje pentru pluguit pe căile de rulare, iar intervenţia cu material antiderapant s-a realizat numai pe pante, rampe şi poduri. Ieri dimineaţă se circula relativ bine, în Capitală, mai puţin în Sectorul 5, unde, în lipsa unui operator specializat în deszăpezire, muncitorii de la ADP s-au luptat cum au putut cu zăpada. Astfel, tot automobilele au fost cele care a trebuit să netezească străzile. Situaţia era la fel şi în cazul străzilor secundare, care fuseseră lăsate de izbelişte în tot oraşul.
Zăpada de pe carosabil, vina şoferilor parcaţi În cadrul şedinţei Comandamentului de Deszăpezire fiecare operator a raportat că lucrurile sunt în grafic, din partea lor. Totuşi, o problemă era cauzată de şoferi. "Singura problemă este cu deszăpezirea. Dacă se dizlocă zăpada de pe maşinile parcate pe carosabil, e pericol să se formeze poduri de gheaţă", a spus Magda Iuga. Operatorii s-au arătat mulţumiţi, în schimb, că şoferii au ascultat de sfaturile primăriei, în trafic ieşind ieri dimineaţă cu 50% mai puţini şoferi ca de obicei. "Fac apel la dumneavoastră, nici un utilaj în garaj. Verificaţi permanent intersecţiile. Vă rugăm, în condiţiile în care nu sunt puşi în pericol, operatorii să intervină şi în staţiile RATB", a mai spus Magda Iuga. Şedinţa s-a terminat cu promisiunea operatorilor că vor scoate din nou toate plugurile după ora 23.00 şi vor împrăştia materiale antiderapante între orele 3.00 şi 5.00 dimineaţa. Magda Iuga i-a mai avertizat pe operatori că inspectori ai primăriei vor veni să verifice garajele pentru a se asigura că nici un utilaj nu stă degeaba.
Drumurile, tot înzăpezite
Ninsoarea măruntă care a continuat să cadă pe toată durata zilei de ieri, însă, a zădărnicit, în bună parte, eforturile plugurilor. Diferenţa dintre arterele din Sectorul 5 şi cele din alte sectoare devenise nesemnificativă spre seară. Zăpada continua să se depună pe carosabil, îngreunând traficul în toată Capitala. Pe străzile secundare, nici un plug nu ajunsese încă. Multe maşini de capacitate mică rămăseseră împotmolite, imaginea şoferilor dând la lopată în jurul automobilului devenind una familiară de-a lungul străzilor laterale. De altfel, problema străzilor secundare a rămas în suspensie şi în cadrul Comandamentului de Deszăpezire. Prioritatea a rămas deszăpezirea arterelor principale, despre străzile secundare spunându-se doar că merită şi ele atenţie, odată ce restul problemelor se vor rezolva.
Sursa: gandul.info
