Schi: Viitorul schiului nu este in sala, afirma presedintele FIS

Preşedintele Federaţiei internaţionale de schi (FIS), Gian Franco Kasper, a apreciat că viitorul schiului nu este 'în sală', în timp ce noua Federaţie europeană de schi (EFS) organizează primele campionate ale Europei pe teren acoperit în noiembrie, în Franţa.

"Oamenii vor să meargă afară, la munte şi la soare, nu în sală. Nu cred că acesta este viitorul schiului", a declarat el pentru agenţia austriacă APA la Solden (Austria), unde se va deschide în acest week-end Cupa Mondială de schi alpin.

Campionatul Europei în sală, organizat pe 7 noiembrie la Amneville (estul Franţei), este primul eveniment organizat de EFS. Creată în 1999 de Austria, Franţa, Elveţia şi Italia, această nouă federaţie europeană a anunţat că vrea să "lupte împotriva scăderii susţinerii statelor din Europa vis-a-vis de dezvoltarea schiului", fără însă a fi o concurentă pentru FIS. Preşedintele federaţiei internaţionale nu şi-a ascuns rezerva faţă de acest nou actor din lumea schiului: "Am luat cunoştinţă de această creaţie. După statutele noastre, nicio asociaţie continentală nu poate fi acceptată. Noi nu recunoaştem nici vreo federaţie asiatică, africană sau siciliană", a spus el.
Sursa: adevarul.ro

Stiri asemanatoare:


Fatal error: Call to undefined function similar_posts() in /home/neomania/public_html/wp-content/themes/The Gazette Edition/single.php on line 71