Pentru ce au fost făcute 24 de dosare penale în ziua votului

"Mită electorală, furt de buletine de vot, secţii de votare rămase pe întuneric - cele mai frecvente probleme întâlnite la turul doi al alegerilor prezidenţiale


Comisarul Christian Ciocan, reprezentantul Ministerului de Interne, a anunţat că până duminică, la ora 17.00, s-au înregistrat 24 de infracţiuni la Legea privind alegerea preşedintelui. De asemenea, au fost constatate şi 21 de contravenţii, pentru care s-au dat amenzi în valoare totală de 19.400 de lei. Cele mai frecvente probleme întâlnite au fost: tentativele de a cumpăra voturi, furtul sau insuficienţa buletinelor de vot, penele de energie electrică, încercările de vot multiplu etc.

• Poliţiştii au întocmit dosar pentru fals unui medic de familie din comuna Unirea, judeţul Dolj, după ce a eliberat peste 50 de adeverinţe medicale necesare pentru deplasarea urnei mobile.

• În judeţul Teleorman, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de furt, după ce s-a constatat că la două secţii de votare din comuna Olteni au dispărut aproximativ 370 de buletine de vot.

• Parchetul Judecătoriei Sighişoara a deschis un dosar penal, după ce a primit o sesizare privind distribuirea de pachete cu alimente alegătorilor din municipiu, în scop electoral.

• Şase secţii de votare din municipiul Târgu Jiu au rămas, duminică dimineaţă, fără energie electrică, procesul electoral fiind suspendat pentru o perioadă scurtă de timp. Procesul de votare a fost întrerupt, duminică, la Secţia Specială nr. 180 din Gara Braşov, tot din cauza unei pene de curent. De asemenea, procesul de votare la Secţia nr. 87 din municipiul Moreni, judeţul Dâmboviţa, a fost suspendat, timp de o jumătate de oră, din cauza întreruperii alimentării cu energie electrică.

• Procesul electoral a început cu întârziere la o secţie de votare din municipiul Braşov din cauză că preşedintele secţiei nu s-a prezentat la serviciu, iar membrii comisiei nu au avut cheie. • Două dosare penale pentru cazuri de mită electorală în localităţile Aninoasa şi Răzvad au fost întocmite de reprezentanţii IPJ Dâmboviţa. Două persoane din Aninoasa şi una din localitatea Răzvad sunt cercetate pentru dare de mită cu scopul determinării alegătorilor să voteze pentru un anumit candidat la preşedinţie. Cei trei au fost reclamaţi la numărul unic de urgenţă 112 de către localnici.

• Poliţiştii din Harghita cercetează un caz de tentativă de vot multiplu, după ce au fost sesizaţi că, la o secţie de votare din comuna Corbu, un membru al secţiei a dat câte două buletine de vot la două persoane.

• Şapte secţii de votare speciale, amenajate în judeţul Dolj, au rămas, duminică după-amiază, fără buletine de vot, prefectul Eugen Georgescu apreciind că sărbătoarea Sfântului Nicolae poate fi explicaţia pentru numărul mare de persoane prezente în secţiile de votare speciale.

Sursa: gandul.info

Stiri asemanatoare:


Fatal error: Call to undefined function similar_posts() in /home/neomania/public_html/wp-content/themes/The Gazette Edition/single.php on line 71