Norvegia „citeşte“ mai bine decât Naţionala României

"Fetele antrenate de Radu Voina au pierdut, din nou, în faţa nordicelor, cu 25-24, pentru că, spune Cristian Gaţu, "este o echipă redutabilă, care ne-a citit foarte bine"

România a scăpat de complexul pe care îl avea în faţa handbalistelor maghiare şi uşor-uşor capătă un alt complex. Fetele antrenate în acest moment de Radu Voina nu reuşesc să bată de ceva vreme Norvegia, chiar dacă în ultimele meciuri jocul a fost foarte echilibrat. De altfel, din ultimele treisprezece meciuri directe dintre cele două echipe România a câştigat doar de două ori, ceea ce spune mult atât despre valoarea nordicelor, campioane olimpice şi europene en-titre, cât şi despre complexul pe care l-au dezvoltat fetele noastre.

În China, la Campionatele Mondiale din acest an, Naţionala a fost învinsă, iar, în grupa preliminară C la Suzhou, de Norvegia, cu 25-24 (14-12). După meci, încercând să ofere o explicaţie, Cristian Gaţu, preşedintele FR de handbal, a spus: "Am jucat bine astăzi, nu se poate spune că nu a fost aşa, chiar dacă am pierdut, dar am întâlnit o echipă redutabilă, care ne-a citit foarte bine, ca dovadă pivoţii Stanca şi Manea n-au putut mişca. Sper să găsim soluţii pe viitor în acest sens. La acest meci cred că am realizat cu toţii ce mult ne lipseste şi Valentina Elisei Ardean".

Şeful handbalului românesc nu crede, însă, că ar trebui să dezarmăm mai ales că avem şanse reale să prindem semifinalele la aceste Mondiale: Ne păstrăm şansele la calificarea în semifinale, pe un drum mai greu, mai puţin bătătorit, dar asta e! Suntem obligaţi să câştigăm toate cele trei meciuri din grupă. Jucăm cu China în prima partidă, dar nu cred că ne va pune probleme, în sensul că e echipa ţării gazdă a Campionatului Mondial. Mergem mai departe cu 2 puncte şi va trebui să luptăm până la capăt. Am încredere în fete! Poate cel mai greu e faptul că va urma să întâlnim Rusia, pe drumul deschis acum spre semifinale. Cel mai important este ca fetele să se echilibreze, mai ales moral". Tot despre recuperare vorbeşte şi antrenorul Voina, care speră ca fetele să treacă bine peste acest eşec. "A fost primul meci adevărat de la acest mondial, ne-am precipitat, am pierdut uşor mingi, în timp ce adversarul ne-a surprins pe repliere. Norvegia este cea mai valoroasă echipă din lume, am spus-o şi înainte, o spun şi acum. Am fost aproape, a fost un meci strâns, dar ne-a învins. Asta e frumuseţea şi urâţenia sportului, pentru norvegience e frumos pentru că au câştigat, pentru noi e urât pentru că am pierdut", a spus Radu Voina, care nu regretă atât faptul că a pierdut, cât mai ales că nu avem patru puncte: "Nu sunt supărat decât pentru faptul că era mult mai uşor pentru noi să avem patru puncte. Să dea Dumnezeu să ne remontăm şi să jucăm bine mai departe. Avem trei adversari periculoşi, noi vom face tot ce ne stă în putere să câştigăm".

Sursa: gandul.info

Stiri asemanatoare:


Fatal error: Call to undefined function similar_posts() in /home/neomania/public_html/wp-content/themes/The Gazette Edition/single.php on line 71