Preşedintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă, a declarat, vineri, că
sportivii dinamovişti care au participat la Jocurile Olimpice de la
Beijing nu şi-au primit încă banii de la club pentru performanţele
obţinute, menţionând că suma datorată se ridică la aproximativ
400.000 de euro. "Dacă am un regret, acela este că după un an şi
ceva nu am reuşit să ne achităm obligaţiile financiare faţă de
sportivii care ne-au reprezentat la Jocurile Olimpice şi au cucerit
medalii. Ne-am bucurat foarte mult, am tremurat în faţa
televizoarelor şi avem obligaţia de a-i răsplăti pe baza
rezultatelor. Având în vedere situaţia economică prin care trecem,
sunt ferm convinsă că se vor găsi resurse ca, în cel mai apropiat
timp, să se achite şi această obligaţie faţă de ei. Aşa cum a spus
şi domnul ministru (n.r. - Vasile Blaga), chiar dacă nu va mai fi
în funcţie, va face eforturi ca sportivii să intre în posesia
acestor prime. Probabil că se va suplimenta bugetul pe următorul
trimestru al anului viitor. Cu siguranţă nu vom da uitării premiile
pe care sportivii dinamovişti trebuie să le primească. Valoarea
totală a premiilor se ridică la 1.700.000 de lei, aproximativ
400.000 de euro, dar este foarte greu să ceri să ţi se dea acum,
când în lunile noiembrie şi decembrie plecăm în concediu fără plată
opt zile, când avem familii, obligaţii, vine Crăciunul. Nu poţi să
ceri bani şi să spui că nu te interesează cei din jur", a spus
Lipă. Şefa clubului Sportiv Dinamo a făcut aceste aprecieri cu ocazia
ceremoniei de premiere a sportivilor dinamovişti pentru rezultatele
din acest an, ocazie cu care MAI a scos din buget suma de 500.000
de lei. "Valoarea premiilor de azi se va vedea în cursul săptămânii
viitoare, când sportivii vor fi premiaţi pentru rezultatele
obţinute la Campionatele Mondiale şi Europene. Suma totală este în
jur de 500.000 de lei. Nu e o sumă mică, s-a făcut un efort foarte
mare, domnul ministru şi-a golit toată puşculiţa pentru a face
aceste premieri către sportivi", a completat Lipă, în vreme ce
sportivii, care nu mai credeau că vor primi banii pentru
performanţele de la Olimpiada de anul trecut, au început să spere
din nou."Am încredere că promisiunile vor fi respectate acum. Deja încep să se vadă câteva semnale, am primit deja banii de la MTS şi atâta timp cât ni se promit bani în faţă, va fi bine. Banii de la Jocurile Olimpice nu au venit încă, dar pe criza asta e greu să rupi bani de undeva. E foarte bine că vom avea o sală la Dinamo, iar atmosfera de la sala Floreasca se va mai aerisi, iar copiii vor putea veni la sport", a explicat Rareş Dumitrescu, unul din mulţii sportivi care aşteaptă încă banii de la MAI. Astfel, pe această listă se găsesc nume mari ale sportului românesc precum Constantina Diţă (maraton, aur), Viorica Susanu şi Georgeta Andrunache (canotaj, aur), Mihai Covaliu (scrimă, bronz), Constanţa Burcică, Rodica Şerban, Ioana Papuc, Doina Ignat, Elena Georgescu şi Simona Muşat (canotaj, bronz).
Sursa: gandul.info
