Înotul şi fitness-ul te ajută să dai jos kilogramele acumulate

"Cei care nu au acces la o sală specializată sunt sfătuiţi să facă mici schimbări în programul zilnic şi să "abuzeze" de scările de la birou, scările de acasă şi de mersul pe jos

Pentru că românului îi place ca de sărbători să se simtă bină şi, de cele mai multe ori, asta înseamnă să mănânce în exces, nu puţini sunt cei care trec în anul nou cu multe kilograme în plus. Pentru cei interesaţi să scape de acest exces de kilograme am cerut sfaturi de la Mihai Popa, manager World Class Health Academy Marriott şi instructor de fitness. În esenţă, lucrurile sunt destul de clare. Nu ai cum să slăbeşti dacă nu faci mişcare.

"De cele mai multe ori, greul vine din lipsa motivaţiei. Dacă ne urcăm pe cântar după trecerea sărbătorilor vom observa ceva în plus la greutatea corporală cât şi un aspect de cele mai multe ori neplăcut. Nu trebuie să ne îngrijorăm, facem parte din categoria celor mulţi. Ceea ce ne diferenţiază după acest moment, este motivaţia de a schimba ceva, atât legat de greutate, care, de cele mai multe ori, nu este cea optimă, cât şi legat de aspectul fizic", spune Mihai Popa, care ne explică şi ce trebuie să faci, concret, pentru a slăbi.

Regimul alimentar special nu este obligatoriu

Astfel, este foarte important să faci mişcare şi nu este necesar să urmezi un regim alimentar special pentru a slăbi: "Nu avem nevoie de un regim alimentar special, aş spune că mai degrabă trebuie să ne schimbăm stilul de viaţă, să adoptăm un regim de viaţă sănătos. De recomandat ar fi să reducem consumul alimentelor grase, al condimentelor, sosurilor cât şi consumul de alcool, şi să creştem consumul de lichide, sucuri naturale şi apă plată". Acesta ar fi, din punct de vedere al alimentaţiei, primul pas.

Creierul şi ficatul, afectate de mâncarea excesivă Din punct de vedere medical Mihai Popa spune că ficatul şi creierul au cel mai mult de suferit de pe urma exceselor alimentare: "Aş spune că tot organismul este afectat după o cură alimentară nesănătoasă, cum ţinem în perioada sărbătorilor, dar cel mai sensibil organ este creierul - nu a fost oxigenat cum trebuie şi nu ne mai ajută să ne găsim motivaţia - iar următorul este ficatul. Acesta este şi motivul pentru care se recomandă toate aceste schimbări în privinţa alimentaţiei şi a ritmului de exerciţii fizice. În situaţia în care nu am beneficiat de un concediu activ, cum sunt vacanţele la schi, vacanţe care de cele mai multe ori reuşesc să ne menţină în formă, recomandat ar fi să începem cu antrenamente Cardio (mers pe bandă, bicicletă, cross trainer etc.), aqua aerobic, clase de cycling.

Pentru toate aceste forme de antrenament trebuie sa folosim o intensitate scazută, maxim 65% din capacitate (programul "fat burn" ce presupune menţinerea unui puls cardiac de 65% din maximul fiziologic), programe ce trebuie să depăşească 30 de minute ca timp de execuţie. În situaţia în care nu beneficiem de acces la o sală specializată unde ne putem folosi de sfatul unui specialist în stabilirea unui program individualizat, sunt recomandate mici schimbări în programul de zi cu zi (putem folosi scările de la birou, scările de acasă şi mersul pe jos).

Sporturile de echipă reduc stresul

Apoi, "pentru a păstra starea de bine, lipsită de stres sunt recomandate sporturile de echipă sau cele cu partener. Noi recomandam squash-ul, un sport de sală, în care se folosesc rachete asemănătoare cu cele de tenis. Se joacă în 2 sau în 4, pe un teren delimitat de patru pereţi, cu o minge mică de cauciuc. Squash - ul presupune mişcări rapide, de mare impact, fiind un excelent antrenament cardiovascular şi, foarte important, poate fi jucat la orice vârstă. Apoi, se învaţă uşor şi poate fi practicat ca un mod de petrecere a timpului liber sau ca un sport de competiţie iar World Class Marriott organizează competiţii şi jocuri amicale unde poţi întâlni şi concura cu alţi jucători de squash. Un alt sport recomandat atât pentru relaxare cât şi pentru reintrare în formă este înotul.

În fine, pe lânga toate aceste recomandări legate de sport şi alimentaţie, foarte importante sunt şi curele de detoxifiere cu ajutorul saunei şi a băii de aburi - de recomandat cure scurte de câte 5 minute, alternate cu duşuri reci sau imersie în bazin cu apa la o temperatură scazută.

Sursa: gandul.info

Stiri asemanatoare:


Fatal error: Call to undefined function similar_posts() in /home/neomania/public_html/wp-content/themes/The Gazette Edition/single.php on line 71