

Scriitorul Victor Gaetan a declarat, luni, la lansarea volumului "Prădarea României", că se ştie din anul 2005 la Washington faptul că "profesorul" este preşedintele Traian Băsescu.
"De faptul că profesorul este Traian Băsescu se ştie din 2005 la Washington", a afirmat Gaetan.
Citeşte mai multe despre afirmaţiile lui Victor Gaetan pe mediafax.ro
UPDATE:Nastasiu: Au existat mandate de monitorizare pentru Voiculescu, Stolojan, Udrea, Verestoy
Fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu a declarat, luni, că au existat mandate de monitorizare pentru Dan Voiculescu, Theodor Stolojan, Verestoy Attila, Elena Udrea şi Dorin Cocoş, aceştia fiind suspecţi de săvârşirea anumitor infracţiuni.
Potrivit fostului anchetator, "calitatea procesuală" a acestora era de "suspecţi de anumite infracţiuni".
Citeşte mai multe despre declaraţiile lui Nastasiu pe mediafax.ro
UPDATE 2:Nastasiu: Când vorbeam cu Băsescu îmi spunea că nu îmi dă sfaturi, ci să fac ce este legal
Fostul procuror Ciprian Nastasiu, a declarat, luni, la lansarea cărţii "Prădarea României", că atunci când vorbea cu preşedintele Traian Băsescu, acesta îi spunea că nu îi dă sfaturi, ci să facă ce este legal.
Răspunzând unei întrebări legate de presiunile exercitate în acest caz, Nastasiu a spus că aceste presiuni "erau pe de altă parte şi că niciodată nu se acţionează direct asupra procurorului, ci asupra procurorului general".
Citeşte mai multe despre lansarea cărţii "Prădarea României" pe mediafax.ro
UPDATE 3:Nastasiu: Hayssam îşi negocia permanent poziţia
Fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu a declarat, luni, la lansarea cărţii "Prădarea României", că Omar Hayssam îşi negocia în permanenţă poziţia, că a avut "o tactică de intoxicare, de creare de piste false şi că l-a folosit ca şi canal de comunicare cu România". Nastasiu a declarat, în conferinţa de presă prilejuită de lansarea cărţii, că Omar Hayssam "îşi negocia în permanenţă poziţia, că a avut o tactică de intoxicare, de creare de piste false" şi că l-a folosit "ca şi canal de comunicare cu România".
Citeşte mai multe despre afirmaţii lui Ciprian Nastasiu pe mediafax.ro
UPDATE4:"Prădarea Romaniei", mărturia unui om considerat vinovat pentru eliberarea lui Hayssam
Scriitorul romano-american Victor Gaetan a lansat, luni, cartea "Prădarea Romaniei", care prezintă mărturii ale fostului procuror Ciprian Nastasiu, fost adjunct al şefului DIICOT, fostul anchetator arătând că volumul reprezintă "mărturia unui om considerat vinovat pentru eliberarea lui Hayssam".
Ciprian Nastasiu a declarat, în conferinţa de presă de la lansarea cărţii, că volumul reprezintă o "mărturie a unui om considerat vinovat pentru eliberarea lui Omar Hayssam" şi o "pledoarie" pentru munca colegilor săi.
Citeşte mai multe despre cartea "Prădarea Românei" pe mediafax.ro
UPDATE 5:Blaga: De copilăriile astea sunt absolut sătul
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, despre dezvălurile făcute de Ciprian Nastasiu privind faptul că lideri ai PDL ar fi fost suspectaţi de infracţiuni în domeniul energetic, că este sătul de "copilării" şi că Nastasiu trebuia să îşi facă datoria la DIICOT.
"De copilăriile astea sunt absolut sătul. Domnul Nastasiu a fost procuror la DIICOT, trebuia să-şi facă datoria. În loc să vină cu prostii acum, trebuia să îşi facă datoria în calitate de procuror al României, la DIICOT, nu altundeva", a declarat Vasile Blaga.
Citeşte mai multe despre afirmaţiile lui Vasile Blaga pe mediafax.ro
Sursa: gandul.info
