''Ne-am bătut pentru punctele puse în joc şi până la urmă nu a fost rău. Am deschis scorul şi cu puţină îndrăzneală puteam să mai marcăm, dar din păcate ne-am rezumat la o apărare supraaglomerată. Am lăsat adversarul să ne domine, au venit cu foarte multe centrări în faţa porţii. Până la urmă ne mulţumim cu acest rezultat, mergem mai departe şi ne luptăm la fiecare meci să scoatem ce putem, pentru a ne salva de la retrogradare'', a declarat Pană.
''E greu de spus dacă e un rezultat echitabil, a fost o dominare a echipei gazdă pe final de joc, dar dacă noi îndrăzneam mai mult, puteam să mai marcăm. Din punctul nostru de vedere am pierdut două puncte, pentru că ne-am dorit foarte mult să câştigăm, aveam nevoie de trei puncte. Dar până la urmă ne mulţumim şi cu acest egal'', a mai spus antrenorul Gloriei.
''A fost un meci dificil, terenul a fost foarte greu, dar e important că nu am pierdut, e al cincilea joc de campionat când echipa nu pierde şi asta spune ceva, dar nu trebuie să ne mulţumim doar cu acest lucru'', a conchis Pană.
Sursa: adevarul.ro
