Doina Melinte: „Banii pentru sport sunt prea puţini“

"Viitoarea şefă a Autorităţii Naţionale pentru Sport aşteaptă rectificări bugetare pentru că banii pentru sport sunt, în acest moment, insuficienţi



Doina Melinte a fost secretar de stat pe probleme de sport anul trecut, în MTS, iar în 2010 va conduce Autoritatea Naţională pentru Sport. Chiar dacă numirea ei în această funcţie nu a fost oficializată, Melinte este preocupată de ceea ce va face în acest an şi are, deja, mici nemulţumiri.

"Eu vreau continuitate dar nu ştiu când voi fi numită, oficial, la ANS", spune Doina Melinte, dar un lucru ştie sigur: 2010 va fi un an foarte dificil pentru sport. "Şi pentru sport 2010 va fi un an foarte greu, pentru că aşa cum toate domeniile sunt în criză şi sportul va suferi", explică viitorul şef al sportului românesc "pentru că, dacă nu ai bani, nu poţi să te pregăteşti, apoi nu ajungi la concurs şi nu faci performanţe".

Buget separat de Educaţie

Şi dacă faptul că sportul românesc nu mai are minister, fiind condus de o Autoritate Naţională aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, poate fi un dezavantaj pentru sport, Doina Melinte nu vede nici un inconvenient. "Nu ne va afecta în niciun fel această subordonare faţă de MEC pentru că avem bugete separate şi nu avem nimic în comun cu ei. Doar faptul că avem acelaşi ministru, dar nimic mai mult". Totuşi, prezenţa sportului şi a educaţiei sub conducerea aceluiaşi ministru este o bună ocazie pentru a readuce sportul în şcoală. "Deja am înţeles că la clasele 1-4 nu mai sunt profesori de sport şi au rămas doar învăţătorii", spune Doina Melinte, "aşa că este timpul să facem ceva. Este clar că nu se face suficient sport în şcoală pentru că mulţi îşi doresc să ştie copiii matematica şi limba română dar nimeni nu se gândeşte la cum se vor dezvolta ei, la sănătatea lor".

Federaţiile vor aproape 170 de miliarde de lei Revenind la buget, Doina Melinte spune că sportul nu primeşte bani suficienţi în 2010. "Comparativ cu anul trecut, bugetul este mult mai mic, dar noi trăim cu speranţa că sportul va primi ceea ce i se cuvine prin rectificări bugetare. Este o dorinţă a mea dar eu cred că şi guvernanţii sunt alături de sport şi-şi dau seama de importanţa lui. Am încredere că se vor mai găsi bani pentru că şi în 2009 bugetul a fost mai mic dar am mai primit bani după rectificări".

Detaliat, jumătate din banii pe care sportul îi va primi în acest an vor merge către bugetele federaţiilor sportive, dar în subordinea ANS sunt multe alte organisme: "Eu vă spun, spre exemplu, care este bugetul total pe care federaţiile l-au solicitat. Ele au cerut 16.800.000 de mii de lei, adică peste 160 miliarde de lei vechi, iar bugetul nostru în 2010 este de 36.500.000 de lei, mai mic decât cel de anul trecut, când am avut un buget de peste 40 de milioane de lei. Din aceşti bani noi trebuie să dăm bani federaţiilor dar şi pentru direcţiile judeţene de sport, cluburilor sportive, complexelor sportive".

Sursa: gandul.info

Stiri asemanatoare:


Fatal error: Call to undefined function similar_posts() in /home/neomania/public_html/wp-content/themes/The Gazette Edition/single.php on line 71