Delegaţia olimpică a României este în Canada, la Vancouver,
pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2010, doar ca să participe,
pentru că de câştigat medalii nici nu se pune problema. Iar de
acest lucru sunt conştienţi şi oficialii Comitetului Olimpic şi
Sportiv Român care, spre deosebire de ediţiile de vară ale
Olimpiadelor, au făcut o excepţie şi au decis să-i motiveze pe
sportivi pentru a se apropia, măcar, de locurile fruntaşe. Astfel,
potrivit lui Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR, s-a luat
decizia ca sportivii români care se clasează pe unul din primele 10
locuri la Vancouver să fie premiaţi cu câte 5.000 de euro. "Chiar
aici, la Vancouver, domnul preşedinte al COSR a luat decizia ca
sportivii care se clasează pe unul din primele zece locuri să fie
recompensaţi cu câte 5.000 de euro. S-a luat această decizie pentru
a-i motiva pe sportivi, ca o recunoaştere a posibilităţilor reale
ale sportivilor români. Dar în cazul în care un sportiv de-al
nostru ia o medalie, atunci el va fi recompensat aşa cum prevede
statul român. Recompensele pentru Jocurile Olimpice de iarnă sunt
la fel ca cele pentru jocurile de vară, iar statul român premiază
primele şase locuri", spune domnul Dobrescu, iar pentru cei care au
uitat trebuie spus că la Jocurile Olimpice de la Beijing statul
român a oferit câte 70.000 de euro pentru un titlu olimpic, COSR a
oferit şi el 10.000 de euro, plus un autoturism de teren din partea
unui sponsor. Pentru Jocurile Olimpice de iarnă, însă, este greu de
crezut că statul român sau COSR vor scoate vreun eurocent din
buzunar în condiţiile în care chiar sportivii români şi-au stabilit
obiective mai mult decât modeste.Ruşii plătesc un aur cu 100.000 de euro Pentru naţiile care contează în lupta pentru medalii, însă, Vancouver este un prilej de mândrie naţională iar pentru sportivi, o şansă de a se realiza financiar. Astfel, cel mai mare premiu din istoria Jocurilor Olimpice de iarnă îl poate câştiga un canadian pentru un aur în proba de sanie.
Premiul de un milion de dolari canadieni este oferit de un sponsor al federaţiei canadiene de sanie, iar banii ar trebui împărţiţi între sportiv şi federaţie. Aceeaşi firmă s-a decis să premieze şi medaliile de argint şi bronz cu câte 50.000 de dolari, iar la aceşti bani se adaugă şi premiile oferite de Comitetul Olimpic Canadian, care, în premieră, a decis să premieze sportivii care obţin medalii. Dar sumele sunt modeste, comparativ cu ceea ce oferă alte state din lume. Astfel, canadienii plătesc 20.000 de dolari pentru un aur olimpic, în vreme ce ruşii dau premii consistente: 100.000 de euro pentru un aur, 60.000 pentru un argint şi 40.000 pentru bronz.
Sursa: gandul.info
