Chiar dacă ar putea face rost de bani, în condiţii avantajoase,
pentru lucrări de infrastructură, ministrul Transporturilor, Radu
Berceanu, tot nu poate să-i cheltuiască."E ca atunci când cineva e la cură de slăbire. Chiar dacă are mâncare-n frigider, el ştie că nu are voie. Sau ca cineva bolnav de diabet, care degeaba are prin casă nişte bomboane. Nu e voie", a explicat el la Senat, înainte de a intra într-o audiere la grupul parlamentar al PDL.
Ministrul a declarat că nu are cum să satisfacă necesarul de finanţare pentru acest an al companiei americane Bechtel, care construieşte autostrada Transilvania. Cum bugetul alocat autostrăzilor în 2010 este de numai 380 milioane de euro,din care 200 milioane sunt datorii către Bechtel pentru lucrările executate anul trecut, suma rămasă este insuficientă.
Oricum, ea va fi cheltuită cu prioritate pentru proiectele finanţate din fonduri europene nerambursabile. Apoi, pe locul doi în topul priorităţilor se află proiectele de infrastructură pentru care au fost contractate credite de la instituţii financiare internaţionale, cum ar fi Banca Europeană de Investiţii (BEI) sau Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Abia pe locul trei sunt obiectivele de investiţii finanţate integral de la bugetul de stat. "Eu le-am spus încă de anul trecut (celor de la Bechtel - n.red.) că în 2009 le vom da o sumă mai consistentă, pentru că nu puteam cheltui fondurile europene nerambursabile. Acum, situaţia s-a schimbat", a mai spus Berceanu.
Deszăpezire de 80 milioane de euro
Pe de altă parte, întrebat cum comentează insatisfacţia premierului Emil Boc legată de modul cum s-a acţionat pentru înlăturarea zăpezii de pe autostrăzi şi drumuri naţionale, Berceanu a spus că "nici mie nu-mi place cum arată deszăpezirea, dar nu am ce face". În această iară, potrivit spuselor ministrului, deszăpezirea a costat aproximativ 80 milioane de euro, de 3,5-4 ori mai mult decât în alţi ani. "De aceea, vom avea sume mai restrânse pentru întreţinerea de vară", a concluzionat Radu Berceanu.
Sursa: gandul.info
