Andreea Esca s-a operat la piciorul drept din cauza unei fracturi suferite în urma unui accident la schi


Andreea Esca, prezentatoarea Ştirilor Pro TV de la ora 19.00, a suferit, sâmbătă, într-o clinică din Viena, o intervenţie chirurgicală la piciorul drept pe care şi l-a fracturat în urma unui accident petrecut, în aceeaşi zi, la schi, informează Pro TV. Ea a ieşit din operaţie sâmbătă seară la ora 20.00 dar va mai rămâne o perioadă în spital, sub supravegherea medicilor, şi va începe şi un program de recuperare în perioada imediat următoare.

Andreea Esca spune că se simte bine şi doreşte să le mulţumească tuturor celor care au fost alături de ea în această perioadă. "Mulţumesc foarte mult tuturor celor care au fost alături de mine şi mi-au trimis mesaje de încurajare în aceste zile. De asemenea, vreau să mulţumesc în mod special salvamontiştilor din Poiana Braşov, întregii echipe medicale de la Spitalul din Braşov, doctorului Claudiu Butum, echipelor de salvare de la 112, doamnei Copos şi prietenilor ei, care s-au ocupat de absolut tot ce am avut nevoie, în prima fază. Apoi, vreau să le mulţumesc şi colegilor mei de la Pro TV, care au fost non-stop alături de mine şi m-au ajutat să pot ajunge rapid la clinica din Viena, ca să beneficiez de această operaţie recomandată din ţară. Sper ca lucrurile să meargă bine şi să ne revedem în curând, la ora 19.00!", spune Andreea Esca.

Accidentul s-a petrecut sâmbătă, când Andreea Esca se afla împreună cu familia la schi, fiind lovită pe pârtie de un tânăr care se dădea cu snowboard-ul. În timp ce Andreea se afla în schi-lift, tânărul a coborât cu snowboard-ul şi nu a mai putut s-o evite pe prezentatoarea Ştirilor Pro TV, provocându-i o fractură la un picior.

Sursa: gandul.info

Stiri asemanatoare:


Fatal error: Call to undefined function similar_posts() in /home/neomania/public_html/wp-content/themes/The Gazette Edition/single.php on line 71