Modelul suedez Elin Nordegren a fost întrebată de prieteni ce a
primit de Crăciun de la Woods: "300 de milioane de dolari,
mulţumesc mult", a fost răspunsul ei. Pe lângă bani, Elin, în
vârstă de 30 de ani, i-a interzis sportivului să-i vadă pe cei doi
copii ai lor, la 25 decembrie, şi i-a obligat pe Woods şi pe tatăl
lui să trimită cadourile de Crăciun prin poştă. Suedeza, aflată în
vacanţă în Franţa, a rupt orice legătură cu soţul ei, care,
potrivit News of the World, s-a izolat şi vrea să-şi extindă
retragerea temporară din golf până în 2012.Modelul, care continuă cu planurile de divorţ, vrea să-şi refacă viaţa şi să se mute în Florida. Ea nu vrea ca Tiger Woods să-i vadă pe copii, apreciind că sportivul nu este într-o stare psihică foarte bună. După un scandal mediatic în care numele celui mai bine plătit sportiv din lume a fost asociat cu numeroase presupuse amante, Tiger Woods a recunoscut, în decembrie, că i-a fost infidel soţiei şi că a decis să-şi întrerupă cariera pe o perioadă nedeterminată, pentru a se dedica familiei. Tiger Woods este căsătorit de cinci ani cu fostul model suedez Elin Nordegren şi este tatăl a doi copii, Sam Alexis, născut în 2001, şi Charlie Axel, de zece luni.
Sursa: gandul.info
